Despre mine
Mă numesc Anca-Maria Ciorac și sunt fizioterapeut specializat pe recuperarea respiratorie
Fizioterapia respiratorie este o ramură esențială a recuperării medicale, dedicată îmbunătățirii funcției pulmonare și a capacității de efort a pacienților.
În practica mea, am conceput programe personalizate de exerciții respiratorii și tehnici de drenaj postural foarte eficiente pentru patologia pacientului. De asemenea, o atenție sporită o acord și pentru educarea pacientului în gestionarea individuală a funcției respiratorii.
Specializarea mea
Lucrez cu pacienți care suferă de afecțiuni respiratorii cronice sau acute – de la insuficiență respiratorie, afecțiuni pleurale, bronșite, tuberculoză pulmonară până la recuperare post-COVID și intervenții chirurgicale toracice sau abdominale.
De ce fizioterapie
Din dorința de a fi aproape de oameni în momentele dificile și de a-i sprijini să respire mai ușor, mai eficient și cu mai puțin efort.
Misiunea mea
Redau oamenilor libertatea de a respira și de a se bucura de viață, pas cu pas, respirație cu respirație.
Programele de recuperare respiratorie pe care le lucrez cu pacienții îmbunătățesc calitatea vieții
Cum? Prin creșterea gradului de independență, prin ameliorarea simptomelor, prin îmbunătățirea capacității de efort și prin reducerea anxietății și depresiei.
Fizioterapeut cu experiență
Sunt fizioterapeutul care mereu învață ceva nou tocmai pentru că mă pasionează această ramură a fizioterapiei respiratorii. Te asigur că îți voi oferi tot suportul necesar pentru a te ajuta să respiri mai ușor și calitativ.
Evaluarea pacientului
Acest prim pas implică anamneza pacientului și examenul funcțional respirator (frecvența respiratorie, postura toracică, etc.) prin care identific limitările funcționale.
Programul terapeutic
Stabilim împreună obiectivele pe termen scurt și lung și elaborez programul de exerciții specific patologiei tale (gimnastică respiratorie, drenaj postural, etc.)
Monitorizarea rezultatelor
Voi urmări evoluția ta și dacă este cazul voi readapta programul terapeutic în funcție de rezultate.
Educația pacientului
Voi avea grijă ca tu să știi să îți gestionezi afecțiunea respiratorie și singur. Te voi învăța tehnici de tuse eficientă, controlul respirației, evitarea factorilor de risc, exerciții la domiciliu.